Acasă Politic Ultima ORĂ// PAS va semna moțiunea de cenzură împotriva activității Guvernului Chicu

Ultima ORĂ// PAS va semna moțiunea de cenzură împotriva activității Guvernului Chicu

0

Partidul Acțiune și Solidaritate a decis să semneze astăzi moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Chicu și să nu mai aștepte săptămâna viitoare, în condițiile în care, președinta PAS Maia Sandu acuză că actuala putere ar încerca să încheie sesiunea parlamentară mai devreme.

Sandu a anunțat că PAS va semna moțiunea de cenzură împotriva Guvernului, în condițiile în care „Dodon vrea să închidă iarăși Parlamentul”.

„Avem speranța că PD își va revedea poziția și va vota demiterea acestui Guvern, față de care, la fel, are pretenții. Indiferent care va fi soarta acestei moțiuni, noi o să ne apărăm dreptul la o conducere normală, la alegeri libere și corecte, chiar și în stradă, dacă va fi nevoie”, a mai spus Sandu.

Ea i-a îndemnat pe cei din PD să susțină moțiunea în Parlament, în momentul votării acesteia.

Moțiunea de cenzură, semnată deja de 11 deputați ai Platformei DA și Octavian Țîcu, va întruni numărul necesar de adeziuni pentru a fi înregistrată.

Pentru demiterea Guvernului este nevoie de minimum 51 de voturi. Opoziția dispune de doar 49 în prezent.

cotidianul.md

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.