După ce fostul democrat Constantin Botnari a publicat un video pe YouTube în care a declarat că nu se ascunde și este discus că colaboreze cu autoritățile, PCCOCS a venit cu o reacție. Potrivit procurorilor, pe numele acestuia a fost emis mandat de arest preventiv.
Acesta este cercetat penal de procurorii PCCOCS într-un dosar anunțat de instituție prin comunicatul de presă din 19 dec. 2021
– depășirea atribuțiilor de serviciu și instigarea la falsificarea actelor publice de către acesta, comise în iunie 2019, în privința fostului director al Agenției Servicii Publice, la indicația cetățeanului Vladimir Plahotniuc, pentru ca să obțină buletine de identitate și pașapoarte de călătorie, cu încălcarea prevederilor legale, pentru persoane din anturajul învinuitului Plahotniuc.
Astfel, în cadrul acestui dosar, învinuitul Constantin Botnari a fost citat pentru ca să participe la ședința de judecată de aplicare a arestului. Totuși, acesta a cerut amânarea ședinței, pentru ca să poată participa în persoană.
În acest sens, avocații acestuia au depus o cerere, care a fost acceptată de instanța de judecată, în vederea asigurării drepturilor acestuia. Luni, 17 ianuarie 2022, urmează să aibă loc ședința amânată la solicitarea acestuia.
Procurorii PCCOCS vor întreprinde în continuare acțiunile legale impuse de lege, cu respectarea drepturilor procesuale ale acestuia, inclusiv prezumpția nevinovăției, până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești finale, ulterior trimiterii dosarului în judecată.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.