O adolescentă în vârstă de 14 ani a fost prinsă de polițiști în timp ce conducea un autoturism pe străzile din Petroșani. Mai mult decât atât, minora consumase și alcool.
O adolescentă de 14 ani, din oraşul Petrila, aflată la volanul unui autoturism, a fost oprită în trafic de poliţiştii din localitate, ulterior aceştia stabilind că minora consumase alcool înainte de a urca în maşină, a informat joi IPJ Hunedoara, transmite SafeNews.md cu referire la Digi24.ro.
Tânăra era însoţită, pe locul din dreapta-faţă, de un băiat de 19 ani, din Petroşani, care a recunoscut că, deşi cunoştea faptul că minora nu avea un permis de conducere, i-a încredinţat autoturismul respectiv, afirmând că dorea „să o înveţe să conducă”.
„Minora a fost testată cu aparatul alcooltest, care a indicat o valoare de 0,24 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a precizat IPJ Hunedoara.
În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.