Acasă Extern Papa Francisc: Nu vor copii, dar au câini și pisici. Formă de...

Papa Francisc: Nu vor copii, dar au câini și pisici. Formă de egoism

0

Papa Francisc a lăudat încă o dată meritele statutului de părinte și ale adopției, miercuri, la audiența generală de la Vatican, exprimându-și regretul că animalele de companie ”uneori iau locul copiilor”, relatează AFP.

”Astăzi, asistăm la o formă de egoism. Vedem că unii nu vor să aibă copii. Uneori au unul și atât, dar au câini și pisici care iau locul copiilor. Poate vă face să râdeți, dar este o realitate”, a spus papa la prima audiență generală săptămânală din acest an, transmite SafeNews.md cu referire la agerpres.ro.

Potrivit liderului de la Vatican, ”aceasta echivalează cu negarea paternității și a maternității și ne diminuează, ne ia umanitatea”. Astfel, ”civilizația îmbătrânește fără umanitate pentru că pierdem bogăția paternității și a maternității, iar patria este cea care are de suferit”, a adăugat suveranul pontif în fața pelerinilor adunați în sala de audiențe Paul al VI-lea.

Papa a îndemnat, de asemenea, cuplurile care nu pot avea copii ”să ia în considerare adopția”.

”A avea un copil este întotdeauna un risc, dar există un risc mai mare de a nu avea unul, de a nega statutul de părinte”, a spus papa, făcând apel la credincioși ”să nu le fie frică”.

Jorge Mario Bergoglio a denunțat în repetate rânduri ”iarna demografică” și scăderea ”dramatică” a natalității.

La finalul audienței, papa Francisc a asistat la un număr de circ susținut cu clovni, jongleri, dansatori și muzicieni, într-o atmosferă festivă și ciudată, contrastând cu solemnitatea de la Vatican, notează AFP.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.