Preşedintele american Joe Biden l-a asigurat duminică pe omologul său ucrainean, Vladimir Zelenski, într-un apel telefonic, că Statele Unite şi aliaţii săi „vor răspunde energic” dacă Rusia invadează Ucraina, informează AFP.
„Preşedintele Biden a precizat clar că Statele Unite şi aliaţii săi vor răspunde energic dacă Rusia va invada Ucraina”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki, într-un comunicat, transmite SafeNews.md cu referire la agerpres.ro.
Psaki a mai spus că preşedintele Biden şi-a exprimat sprijinul pentru eforturile diplomatice, inclusiv pentru discuţiile programate pentru 9-10 ianuarie la Geneva între oficiali la nivel înalt din SUA şi Rusia.
Liderul de la Casa Albă, care înmulţeşte avertismentele către preşedintele Vladimir Putin şi pledează pentru dezescaladare, a asigurat că l-a avertizat din nou pe preşedintele rus împotriva unei tentative de invazie a Ucrainei în cadrul unei conversaţii telefonice care a avut loc joi.
„I-am spus clar preşedintelui Putin că vom adopta sancţiuni dure şi ne vom spori prezenţa în Europa, la aliaţii noştri NATO”, a spus Joe Biden vineri.
La rândul său, preşedintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, a apreciat „sprijinul neclintit” din partea Statelor Unite pe fondul tensiunilor cu Rusia, după discuţia telefonică de duminică cu omologul său american.
„Apreciem sprijinul neclintit pentru Ucraina (din partea SUA)”, a scris Zelenski pe Twitter.
„Am vorbit despre acţiunile comune ale Ucrainei, SUA şi ale partenerilor pentru a menţine pacea în Europa şi a evita agravarea situaţiei”, a mai scris preşedintele ucrainean.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.