Peste două mii tone de antiderapant, împrăștiate pe drumurile naționale

Redacția SafeNews

Pe parcursul nopții de 27 decembrie, lucrările de întreținere a drumurilor naționale pe timp de iarnă au continuat în regiunile unde au fost necesare intervenții, informează Administrația de Stat a Drumurilor (ASD).

Astfel, în zonele Nord, Centru și Sud s-au efectuat lucrări de patrulare, deszăpezire și combatere a lunecușului.

În procesul tehnologic au fost antrenate: utilaje speciale –  157 (unități); material antiderapant – 2.215 (tone); muncitori rutieri – 237 (persoane). 

PUBLICITATE

În prezent, accesibilitatea infrastructurii rutiere este asigurată în condiții de iarnă pe toată rețeaua de drumuri naționale. 

Administrația de Stat a Drumurilor atenționează conducătorii auto să se conformeze prevederilor Regulamentului Circulației Rutiere în vigoare privind echiparea autovehiculelor cu pneuri corespunzătoare și adaptarea regimului de viteză la condițiile de circulație pe timp de iarnă. 

În cazul dificultăților în trafic, pentru a solicita intervenția drumarilor, participanții la trafic pot apela la numerele: 22-55-30; 74-89-61; 060 477 117.