Gavrilița: S-ar putea să ne confruntăm cu o creștere de prețuri la gaz

Redacția SafeNews

Premierul Natalia Gavrilița nu exclude o posibilă creștere a prețurilor la gaze în Republica Moldova. Potrivit dânsei prețul depinde de situația de pe piața internațională.

„Ar putea să avem creșteri ale prețurilor la gaze. Dacă această situație volatilă de pe piețele internaționale continuă, atunci ne putem confrunta cu creșteri de preț ca și alte state din jurul nostru. Apropo, dacă te uiți pe site-ul ANRE din România, prețurile acolo sunt mai mari decât în Republica Moldova. În Ucraina, deși au prevăzut această situație și au făcut stocuri, prețurile sunt deja în creștere și pe alocuri sunt aproape de două ori mai mari decât la noi”, a declarat premierul.

Totodată, Gavrilița a menționat că la sfârșitul lunii vom cunoaște dacă prețul la gaz se va majora sau nu pentru următoarea lună.

PUBLICITATE

Reamintim că Agenția Națională pentru Reglementare Energetică a aprobat noul tarif la gazul natural, care intră în vigoare începând cu 1 ianuarie 2022.

Astfel, un metru cub de gaz va costa, fără TVA inclus, 10,19 lei pentru consumatorii finali.