Acasă Social PCCOCS anunță că vioara ridicată în octombrie pe AIC a fost returnată...

PCCOCS anunță că vioara ridicată în octombrie pe AIC a fost returnată Alexandrei Conunova

0

Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS) anunță că joi, 23 decembrie, vioara ridicată în luna octombrie 2021, pe Aeroportul Internațional Chișinău, a fost returnată persoanei, care a prezentat documentele autentificate ce o împuterniceau să o dețină în folosință. Vioara a fost reîntoarsă după parcurgerea procedurilor legale și aprecierea actelor prezentate miercuri, 22 decembrie 2021.

Sursa citată reamintește că la ieșirea din R. Moldova instrumentul muzical nu a fost declarat ca valoare culturală, contrar celor indicate în actele de însoțire. De altfel, în cazul în care este transportat un bun cu valoare culturală, potrivit legii, acesta trebuie declarat în mod obligatoriu.

La două zile de la reținerea viorii de către inspectorii de la Serviciul Vamal, însă, persoana a prezentat un certificat de la Ministerul Culturii, cu un conținut contradictoriu celor indicate în cel precedent.

Mai exact, acesta specifica că instrumentul nu prezintă valoare culturală.

 Prin urmare, a fost necesară verificarea tuturor circumstanțelor, solicitarea documentelor autentificate de la proprietar, care o împuterniceau să o folosească și audierea persoanei.

Astfel, la o zi de la prezentarea documentelor autentificate și parcurgerii procedurilor legale care se impun, instrumentul muzical a fost eliberat persoanei. Urmărirea penală continuă, în vederea dispunerii unei soluții obiective privind fapta investigată.

În context, îndemnăm cetățenii să manifeste vigilență la respectarea procedurilor legale obligatorii declarării bunurilor.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.