Trei conaționali sunt cercetați de Poliția de Frontieră pentru că au încercat să treacă ilegal frontiera de stat. Angajații Sectorului Poliției de Frontieră Lipcani au fost alertați în dimineața zilei de ieri, 13 decembrie.
Polițiștii se aflau în misiune de serviciu privind supravegherea hotarului când au observat, cu ajutorul tehnicii de termoviziune, două siluete ce se deplasau peste hotarul Republicii Moldova spre interiorul țării.
Informația a fost transmisă către echipele de intervenție care s-au deplasat în regiune. După puțin timp, doi bărbați au fost reținuți în preajma gării din orașul Lipcani.
Ulterior, a fost reținută a treia persoană chiar în momentul traversării frontierei de stat.
Persoanele au declarat că sunt muncitori la o fermă din apropiere, iar la ora 6 dimineața au plecat de la muncă. În drum spre casă ar fi încurcat direcția de deplasare când au și fost observați de polițiștii de frontieră.
Actualmente, bărbații sunt documentați pentru trecerea ilegală a frontierei de stat prin eludarea sau sustragerea de la controlul efectuat la trecerea acesteia.
Infracțiunea se pedepsește cu amendă de până la 37.500 de lei, muncă neremunerată în folosul comunității de la 150 la 200 de ore sau cu închisoare de până la 2 ani.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.