Un tânăr de 27 de ani, deținător al cetățeniei Republicii Moldova și României, este cercetat de polițiștii români pentru că a condus un automobil ce nu avea dreptul de circulație pe drumurile publice din România.
Incidentul a fost înregistrat weekendul trecut, în jurul orei 18:00, la punctul de trecere Albița.
Automobilul era înmatriculat în Germania.
În urma verificărilor, polițiștii au stabilit că autovehiculul nu avea drept de circulație pe drumurile publice din România.
Cu privire la cele constatate, tânărul a declarat că nu cunoștea despre acest fapt.
Polițiștii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul înmatriculat în alt stat, care nu are drept de circulație în România, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.


