Programul de sprijin acordat producătorilor de energie electrică din surse regenerabile a fost prelungit până la finele anului 2025. Anunțul a fost făcut de către ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu.
„Capacitatea totală de producere a energiei regenerabile alocată este de 400 MW, ceea ce poate acoperi 30% din consumul anual al întregii țări.
Invităm și îndemnăm atât antreprenorii privați din țară, cât și de peste hotare să vină să investească în eficiența energetică a țării”, a scris Spînu pe canalul său de Telegram.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.