Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO) a făcut publică marți, 7 decembrie, hotărârea în cauza fostului premier Vladimir Filat împotriva Republicii Moldova. Astfel, CtEDO a constatat că fostului premier Vlad Filat nu i-a fost încălcată prezumția nevinovăției în cadrul ședinței Parlamentului din 2015, când i-a fost ridicată imunitatea parlamentară, transmite SafeNews.md cu referire la zdg.md.
CtEDO a hotărât că articolul 6 § 2 cu privire la prezumția nevinovăției, în privința declarațiilor oficialilor, răspândite în momentul ridicării imunității parlamentare, nu a fost violat.
„CtEDO declară admisibilă plângerea în temeiul articolului 6 § 2 din Convenție, în partea ce se referă la declarațiile unor funcționari de stat în timpul ședinței Parlamentului din 15 octombrie 2015, iar restul cererii – inadmisibilă. CtEDO hotărăște: nu a existat nicio încălcare a articolului 6 § 2 din Convenție”, se arată în decizia Curții.
Vladimir Filat a ajuns după gratii pe 15 octombrie 2015. De atunci au început a curge și cei nouă ani de detenție la care fostul politician a fost condamnat prin sentința Judecătoriei Chișinău din iunie 2016, rămasă definitivă prin hotărârea Curții Supreme de Justiție din februarie 2017.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.