Mai multe ţări europene revin la restricţii, odată cu înmulţirea cazurilor de COVID. În Germania, în ultimele 24 de ore, aproape 65 de mii de persoane s-au infectat.
Tulpina Delta rămâne dominantă în Europa, iar despre varianta Omicron există în acest moment o singură certitudine: e mult mai contagioasă.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii anunță că, în maximum 3 săptămâni, aflăm date certe privind impactul Omicron asupra eficienței vaccinurilor.
Casa Albă este în legătură permanentă cu marii fabricanți de seruri anti-COVID, pentru a stabili ce e de făcut. Sunt mai multe scenarii.
Dr. Anthony Fauci, consilier prezidențial, Casa Albă: „Primul e creşterea producţiei de vaccinuri cu formula existentă. Al doilea, un vaccin atât împotriva tulpinii iniţiale, cât şi împotriva variantei noi. Altă opţiune e o doză cu formulă specială împotriva variantei”.
În Irlanda revin restricțiile. Restaurantele limitează numărul clienților, barurile de noapte – redeschise în octombrie – se închid iar.
Francezii află luni ce restricții suplimentare vor fi impuse pe perioada sărbătorilor, ținând cont că numărul infectărilor în 24 de ore e de aproape 50 de mii.
Elvețienii vor purta în continuare mască, iar certificatul COVID rămâne în vigoare și de acum înainte. Așa a decis Consiliul Federal. În plus, se reduce valabilitatea testului rapid de la 48 la 24 de ore.
Austriecii reiau protestele. Sunt în stradă pentru a condamna impunerea certificatului COVID, restricțiile și planurile privind vaccinarea obligatorie.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.