Familia lui Ștefan Gațcan păzită de agenții SPPS din 1 iulie. Detalii de la Serviciul de Protecție și Pază de Stat

Redacția SafeNews

Din data de 1 iulie curent, SPPS asigură protecția și paza parlamentarului Ștefan Gațcan , căt și familiei acestuia. Despre acest lucru anunță însuși instituția, printr-un comunicat de presă. Acest lucru se întâmplă după ce în spațiul public au apărut mai multe imagini în care locuința deputatului Ștefan Gațcan este păzită de agenți ai Serviciului de Protecție și Pază de Stat (SPPS).

Totodată, SPPS precizează că nu este în măsură de a oferi alte detalii privind formele, metodele și planurile de asigurare a protecției demnitarului vizat.

„Instituția întreprinde întreg spectrul de măsuri ce se impun în vederea asigurării protecției persoanei beneficiare de protecție de stat, membrilor lui de familie, precum și a sediilor de lucru și a reședințelor acestuia.
În același context, având în vedere specificul activității, Serviciul de Protecție și Pază de Stat nu este în măsură de a oferi alte detalii privind formele, metodele și planurile de asigurare a protecției demnitarului vizat, or divulgarea acestora atrage după sine răspunderea conform legislației”, susține SPPS.

PUBLICITATE

În același comunicat susține, SPPS susține că își realizează activitatea strict în conformitate cu legislația în vigoare, respectând principiile legalității, respectării drepturilor, libertăților și intereselor legitime ale omului.