Acasă Justiţie CSP a respins cererea lui Alexandr Stoianoglo de a fi suspendată procedura...

CSP a respins cererea lui Alexandr Stoianoglo de a fi suspendată procedura de evaluare a performanțelor sale

0

Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) a respins cererea procurorului general suspendat, Alexandr Stoianoglo de a fi anulată procedura de evaluare a performanțelor sale.

„CSP a hotărât: a respinge cererea domnului Alexandr Stoianoglo, procuror general suspendat de drept din funcție cu privire la suspendarea procedurii de evaluare a performanțelor procurorului general”, a declarat președinta CSP, Angela Motuzoc.

Precizăm că membrii CSP au dispus constituirea unei comisii speciale pentru evaluarea performanțelor procurorului general, după solicitarea președintelui țării Maia Sandu.

S-a întâmplat după ce la 4 noiembrie, președinta R. Moldova, Maia Sandu a transmis la CSP o sesizare prin care a cerut inițierea procedurii de evaluare a performanțelor procurorului general suspendat, Alexandr Stoianoglo. 

Decizia de a iniția procedura de evaluare e determinată de necesitatea consolidării încrederii societății în instituția Procuraturii, încredere compromisă de lipsa rezultatelor în combaterea criminalității și corupției, în special în dosarele de rezonanță, în perioada în care aceasta a fost condusă de procurorul general suspendat”.

La 5 octombrie, în jurul orei 21:00, după trei ore de percheziții, procurorul general suspendat Alexandr Stoianoglo a fost escortat de mascați ai Serviciului de Informație și Securitate (SIS) din clădirea Procuraturii Generale.

Potrivit procurorului anticorupție Victor Furtuna șeful suspendat al PG este cercetat pentru abuzul de serviciu, corupere pasivă, fals în declarații, abuz în serviciu și depășirea atribuțiilor de serviciu.

Stoianoglo este învinuit pe cinci capete de acuzare.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.