Cristiano Ronaldo (36 de ani) este cunoscut pentru gesturile caritabile pe care le-a făcut de-a lungul timpului pentru cei loviți de ghinion. Șeptarul lui Manchester United și-a dovedit încă o dată mărinimia în țara sa natală, chiar după ce autoritățile l-au obligat să își dărâme o extensie a vilei sale, construită fără autorizație, transmite SafeNews.md cu referire la Digi24.ro.
Este vorba de o cabană din incinta vilei pe care o deține în regiunea Geres din nordul Portugaliei, situată în apropierea unui râu. Ronaldo s-a conformat și a demolat construcția, însă a ales să doneze cărămizile și celelalte materiale unor familii nevoiașe din zonă, care trăiesc de pe o zi pe alta.
„A fost o decizie voluntară a lui Cristiano Ronaldo, care ar trebui să fie luată un exemplu pentru ceilalți proprietari de clădiri din regiune”, a declarat primarul Manuel Tibo, conform Daily Mail.
Pe lângă proprietatea din Geres, Ronaldo mai deține vile și în Lisabona sau Marbella.
Joia trecută, cvintuplul câștigător al Balonului de Aur a primit o rugăminte specială în acest sens din partea lui Pink, una dintre cele mai populare cântărețe din Statele Unite ale Americii.
Artista în vârstă de 42 de ani l-a rugat pe șeptarul de pe Old Trafford să o ajute să le îndeplinească dorința a doi copii nevoiași de Crăciun, aceea de a primi un tricou cu Ronaldo.
„Hey, Cristiano, sponsorizez doi copii de Crăciun anul acesta, care nu vor altceva decât unul dintre tricourile tale. Nu au multe posibilități, dar sunt determinată să o fac să se întâmple. Ai putea să-mi trimiți două și să le schimbi viața? Știu că faci lucruri minunate tot timpul, dar…”, a fost rugămintea transmisă de Pink, pe platforma Twitter.
Căpitanul Portugaliei a răspuns numaidecât și a promis că le va îndeplini dorința juniorilor, felicitând-o pe solistă pentru inițiativă.
„Bună, Pink! Sunt fericit să ajut. Voi organiza trimiterea unor tricouri semnate pentru acești copii, fără nicio problemă. Felicitări că ai făcut să se întâmple acest lucru!”, i-a răspuns portughezul.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.