Un ucrainean care a trecut ilegal frontiera, depistat de ofițerii BMA

Redacția SafeNews

Un ucrainean care a trecut ilegal frontiera a fost depistat de ofițerii Biroului Migrație și Azil (BMA). Acesta nu avea acte de identitate. Totul s-a produs în timpul unor măsuri pe linia prevenirii și combaterii șederii ilegale a străinilor.

Astfel, în orașul Taraclia, ofițerii BMA au depistat un cetățean străin, care nu a putut justifica prezența sa pe teritoriul Republicii Moldova.

Ofițerii BMA au stabilit că este vorba despre un tânăr de 29 de ani, care a intrat ilegal în Republica Moldova.

PUBLICITATE

Pe cazul dat a fost inițiată o cauză penală pentru trecerea ilegală a frontierei de stat, iar străinul a fost reținut pentru un termen de 72 de ore.

Dacă îi va fi dovedită vinovăția, străinul riscă amendă în mărime de până la 37.500 de lei sau închisoare de până la 2 ani, precum și interdicție de intrare în țară pe un termen de 5 ani.