Deputatul Ștefan Gațcan se află la Iași și neagă faptul că ar fi fost sechestrat pe raza județului. Informația a fost confirmată pentru „Ziarul de Gardă” de purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului de Poliție Județean Iași, Vîjiac Anca Alexandra.
Astfel, potrivit informației oficiale, la 5 iulie, pe mailul Poliției Române a fost expediată o sesizare privind sechestrarea sa pe raza județului Iași. Ulterior, declarația a fost redirecționată către Inspectoratul de Poliție Județean Iași care a pornit cercetările.
Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Iaşi au efectuat verificări și l-au contactat pe Gațcan, „care a declarat că aspectele sesizate în reclamaţie nu sunt reale şi că nu cunoaşte persoana care ar fi făcut sesizarea”, se arată în răspunsul IPJ Iași la solicitarea „Ziarului de Gardă”, fără a fi oferite detalii suplimentare.
Amintim că marți, 30 iunie, deputatul ales pe listele PSRM în circumscripția Hâncești a anunțat că părăsește fracțiunea socialiștilor și aderă la Pro-Moldova. Au urmat o serie de declarații acide ale foștilor colegi care au protestat la sediul clinicii medicului, dar și la domiciliul său. Tot în acea zi, au fost semnalate incidente pe podul de la Telecentru, în care mașina lui Gațcan a fost oprită în trafic, iar deputații Corneliu Furculiță și Vlad Bătrâncea l-ar fi amenințat verbal.
La 1 iulie, Pro Moldova a publicat un mesaj prin care a anunțat că Ștefan Gațcan a depus la 30 iunie o plângere la PG în care și-a exprimat îngrijorarea legată de integritatea sa fizică, precum și a membrilor familiei lui, menționând că este șantajat și amenințat pentru a renunța la mandatul de deputat în Parlamentul de la Chișinău.
Ulterior, tot în acea zi, cei de la Pro-Moldova i-au acuzat pe cei de la PSRM că l-au sechestrat pe Gațcan în sediul Parlamentului și că l-ar fi impus să semneze o cerere de demitere a sa din funcție. A urmat un protest la președinție cu incidente între liderii Pro-Moldova și oameni ai legii, ca ulterior să apară primul video a deputatului Ștefan Gațcan dintr-o vie din marginea orașului. Deputatul anunța că este bine, că nu a fost sechestrat și că are nevoie de reabilitare psiho-emoțională și roagă să nu fie contactat o perioadă.
Procuratura Generală a declanșat vineri, 3 iulie, un proces penal în care să stabilească toate circumstanțele cazului.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.