Dosarul celor două imobile (Casa Modei și fostul sediu ASITO) la care pretinde fugarul Veaceslav Platon a reajuns la Curtea de Apel, iar astăzi are loc o nouă ședință de judecată. Cauza penală a reintrat pe rol, după ce instanța de fond a dat – pentru a doua oară consecutiv – câștig de cauză companiei Continental Business Invest SRL, actuala proprietară a clădirilor.
Cu toate acestea, Platon pare să nu cedeze. Avocații săi au contestat decizia la Apel, iar asta înseamnă că instanța va examina pentru a doua oară fondul acestui litigiu.
Avocatul Sergiu Istrati, cel care reprezintă compania Continental Business Invest SRL, a declarat pentru Deschide.MD că „litigiul a apărut printr-o încălcare flagrantă a legii, iar de un an de zile face navete între instanțele de judecată din cauza că avocații lui Platon tergiversează procesul prin cele mai ridicole metode”.
„S-a ajuns și la teste false de Covid și la alte motive, la fel de ridicole. Partea cea mai tristă e că această tergiversare înseamnă o irosire de bani publici: ședințe, proceduri, magistrați blocați, săli de ședințe, etc”, afirmă Istrati.
Ședința va începe la ora 11.00.
Reamintim că, între timp, PCCOCS a dispus începerea urmării penale pe felul în care compania „Inter Prim Colect” care aparține lui Veaceslav Platon a intrat în posesia clădirii „Casa Modei”, acum 7 ani de zile (2014). Infracțiunea pe care o investighează oamenii legii presupune – în speță – că banii ar fi făcut ocolul prin câteva offshoruri și s-ar fi întors în contul uneia dintre companiile lui Platon.
În 2017, Casa Modei și fostul sediu ASITO au fost cumpărate printr-o tranzacție deschisă de compania Continental Business Invest SRL, care aparține omului de afaceri Vladimir Russu.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.








