Elveţienii sunt chemaţi la urne duminică, să se pronunţe într-un referendum în legătură cu modificări ce urmează să fie aduse Legii COVID, inclusiv cu privire la temeiul juridic al certificatului verde. Este prima ţară din lume care face un astfel de referendum, potrivit Agenţiei ANSA, transmite SafeNews.md cu referire la Mediafax.
Nu este, însă, prima dată când elveţienii votează măsuri de sănătate pentru a combate o pandemie: legea privind coronavirusul a fost deja supusă votului popular pe 13 iunie. La vremea respectivă, a fost acceptată cu mai mult de 60% din voturi.
Duminică, elveţienii sunt din nou chemaţi să se pronunţe prin vot asupra legii, ca urmare a modificărilor adoptate de Parlament în martie şi împotriva cărora a fost organizat un referendum.
Cea mai contestată modificare se referă la temeiul juridic al certificatului verde COVID.
La fel ca în alte ţări, certificatul – care atestă vaccinarea, un test negativ sau recuperarea – este contestat în mod regulat prin demonstraţii de stradă, dar, potrivit ultimelor sondaje, se aşteaptă ca noua versiune a legii să treacă de urne şi să fie aprobată de 61% dintre alegători.
38% sunt împotrivă, iar 1% sunt nehotărâţi.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.