O tânără în vârstă de 30 de ani a fost găsită spânzurată. Tragedia s-a produs în localitatea Puhoi din raionul Ialoveni.
Potrivit informațiilor, apelul 112 a fost efectuat ieri, în jurul orei 16:30.
Ajunși la fața locului, polițiștii au identificat o femeie de 30 ani, strangulată într-o anexă din curtea gospodăriei sale.
Potrivit datelor preliminare oferite de către medicul legist, careva semne de moarte violentă pe corpul femeii nu au fost depistate.
Pe caz comunicăm că femeia locuia împreună cu familia, membrii căreia la momentul producerii tragediei erau în interiorul casei.
Potrivit poliției, familia se afla la evidența asistenței sociale, fiind social vulnerabilă.
Careva înscrisuri ce ar justifica gestul disperat al femeii nu au fost depistate.
Pe cazul dat a fost inițiat un proces penal unde urmează a fi stabilite toate circumstanțele cazului.


