FOTO // Bărbați, prinși în flagrant în timp ce voiau să fure niște sechele

Redacția SafeNews

Trei bărbați au încercat să fure sechele de la o construcție de pe teritoriul Taberei militare aflate în gestiunea Inspectoratului General de Carabinieri (IGC) din raionul Criuleni. Cazul a fost înregistrat astăzi, 21 noiembrie, în jurul orei 13:00.

La apariția carabinierilor, bărbații au fugit de la fața locului într-o direcție necunoscută. Totodată, unul dintre ei a fost reținut. 

De asemenea, fiind inspectat teritoriul adiacent a fost depistat și un Volkswagen cu care s-au deplasat aceștia. 

PUBLICITATE

Persoana reținută s-a dovedit a fi locuitor dintr-o comună din apropiere. 

La fața locului a fost chemată grupa operativă a IP Criuleni, care urmează să stabilească toate circumstanțele, precum și identitatea complicilor acestuia.