O femeie din Statele Unite a fost bolnavă de Covid-19 timp de aproape un an, în urma unei singure infectări cu SARS-CoV-2. Acesta este cel mai lung caz de boală, documentat de cercetători, de la începutul pandemiei. De vină ar fi sistemul imunitar slăbit al pacientei, care a avut cancer. Ea este acum vindecată, transmite SafeNews.md cu referire la digi24.ro.
335 de zile este recordul pentru numărul de zile în care o persoană a fost infectată cu SARS-CoV-2. Este deținut de o americancă în vârstă de 47 de ani, care a preferat să rămână anonimă, potrivit revistei științifice americane Science.
Acest record este foarte departe de media, calculată ca fiind de opt zile, în care virusul ar rămâne în organism. Unele persoane rămân pozitive la Covid-19 până la 20 de zile, în medie, după primele simptome, uneori chiar până la 37, potrivit unui studiu publicat în 22 mai în revista științifică Clinical Infectious Disease, dar rareori s-au înregistrat cazuri care să treacă dincolo de această perioadă.
Presa a mai relatat despre cazul lui Dave Smith, un bărbat de 72 de ani din Marea Britanie, a cărui infecție a durat mai mult de 290 de zile, adică aproape 10 luni. Și tot din Marea Britanie a venit cazul lui Andrew Watts, în vârstă de 40 de ani, care a ajuns acasă după 300 de zile de spitalizare.
Una și aceeași contaminare
În cazul femeii de 47 de ani din Statele Unite, prima spitalizare, la National Institutes of Health (NIH) din Maryland, datează din primăvara anului 2020. În lunile care au urmat, au sâcâit-o o tuse persistentă și dificultăți de respirație. Când și când, a continuat să aibă nevoie de oxigen suplimentar la domiciliu.
Uneori se simțea mai bine, alteori se simțea mai rău. Testele PCR ieșeau pozitive, dar medicii au crezut că sunt fals pozitive, așa cum s-a mai întâmplat în cazul altor persoane. De altfel, nivelurile de virus din corpul său erau destul de mici, abia detectabile.
Însă în martie anul acesta, încărcătura virală a crescut din nou. Medicii s-au întrebat dacă pacienta a fost reinfectată sau dacă nu și-a revenit niciodată după prima infecție.
Virusologul Elodie Ghedin, care conduce laboratorul de la National Institutes of Health, și biologul specializat în informatică Allison Roder au comparat mostre ale virusului care infectase pacienta în urmă cu 11 luni cu altele prelevate recent. Ele au ajuns la concluzia că este vorba de același virus ca în infecția inițială, și nu de o nouă infecție.
Cum se explică
Potrivit cercetătorilor, sistemul imunitar slăbit al pacientei poate fi de vină pentru o infecție atât de lungă. Cu trei ani mai devreme, femeia făcuse un tratament agresiv împotriva cancerului. În urma acestui tratament, a rămas cu un nivel scăzut de celule B, celule ale sistemului imunitar care produc anticorpi și care ajută sistemul imunitar să funcționeze normal.
Deși această pacientă rămâne un caz izolat, ea nu este prima femeie care a fost infectată foarte mult timp. Anul trecut, o femeie din SUA în vârstă de 71 de ani a fost pozitivă la Covid-19 timp de 105 zile, potrivit revistei științifice Cell.
Această perioadă excepțională de contagiozitate a fost explicată tot prin faptul că septuagenara era imunocompromisă, suferind de hipogammaglobulinemie dobândită, anemie și leucocitoză cronică.
Ca și în cazul femeii de 71 de ani, a cărei infecție a fost rezolvată după 105 zile, povestea are un final fericit și pentru americanca de 47 de ani, care s-a vindecat în sfârșit de Covid-19 în aprilie anul acesta. Și asta, după ce a învins cancerul în urmă cu câțiva ani.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.