Autoritățile sanitare din Republica Cipru au declarat marți că vor oferi treptat cea de-a treia doză de vaccin anti-COVID-19 tuturor persoanelor cu vârsta peste 18 ani, ca urmare a creșterii numărului de cazuri zilnice de coronavirus și a spitalizărilor, relatează AFP.
Ministerul Sănătății a declarat că dozele de rapel (booster) vor fi disponibile fără programare începând de miercuri în centrele dedicate pentru toate persoanele de peste 40 de ani care au făcut cea de-a doua doză cu șase luni în urmă, transmite SafeNews.md cu referire la agerpres.ro.
Guvernul cipriot a decis luni să extindă administrarea de doze de rapel la întreaga populație adultă.
Cazurile zilnice pe această insulă cu aproximativ un milion de locuitori au scăzut la câteva sute, pe fondul unei rate ridicate de vaccinare, după ce a atins un vârf de 1.152 de cazuri zilnice de infectare.
Însă vaccinarea populației a stagnat după ce a atins o rată de 80%, iar luni numărul de noi cazuri de COVID a crescut la 354, cel mai mare număr din luna august.
Cipru și-a lansat programul pentru cea de-a treia doză de vaccin anti-COVID la începutul lunii septembrie în căminele pentru bătrâni și pentru angajații din domeniul sanitar, apoi l-a extins la populațiile mai tinere, însă persoanele eligibile nu s-au prezentat.
Potrivit Ministerului Sănătății, 57,8% dintre persoanele peste 80 de ani au primit doza de rapel față de doar 23,3% dintre cele cu vârsta peste 70 de ani și 13% dintre cele peste 60 de ani.
Cipru a înregistrat în total 128.038 de cazuri de COVID și 588 de decese.
Rata de infectare a ajuns la 284,7 la 100.000 de locuitori pe 8 noiembrie.
În Europa, Norvegia va oferi, de asemenea, o a treia doză de vaccin tuturor persoanelor peste 18 ani, menționează AFP.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.