Acasă Diverse Moderna a depus cerere de autorizare a vaccinului său pentru copiii de...

Moderna a depus cerere de autorizare a vaccinului său pentru copiii de 6-11 ani în Europa

0

Compania americană Moderna a anunţat marţi că a depus la Agenţia Europeană pentru Medicamente cererea oficială privind autorizarea vaccinului său anti-COVID-19 pentru copiii din grupa de vârstă 6-11 ani.

EMA a autorizat în luna iulie administrarea vaccinului Moderna la adolescenţii cu vârste cuprinse între 12 şi 17 ani. La sfârşitul lunii octombrie, compania Moderna a anunţat că Agenţia pentru alimente şi medicamente (FDA) din Statele Unite are nevoie de mai mult timp pentru a finaliza analizarea datelor medicale asociate administrării acestui ser la grupa de vârstă 12-17 ani, întrucât studiază riscul de apariţie a unui tip de inflamaţie cardiacă, denumit miocardită, după vaccinare, relatează Reuters, citată de Agerpres. Cazurile au fost însă extrem de rare.

Ca urmare, Moderna a amânat depunerea cererii sale privind vaccinarea copiilor din grupa de vârstă 6-11 ani în Statele Unite, până când FDA va încheia analiza ce vizează utilizarea acestui vaccin pentru grupa de vârstă 12-17 ani.

La începutul lunii octombrie, compania americană a anunţat că vaccinul său generează un răspuns imunitar puternic la copiii de 6-11 ani şi că intenţionează să transmită în curând datele medicale tuturor agenţiilor cu rol de reglementare din lumea întreagă.

Marţi, reprezentanţii Moderna au spus că cererea depusă la EMA vizează administrarea unei doze de 50 de micrograme de vaccin, la copiii din grupa de vârstă 6-11 ani, care reprezintă jumătate din concentraţia dozelor administrate în cazul adulţilor.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.