Acasă Politic Iurie Reniță: ”Dodon își consolidează batalionul militarizat SPPS”

Iurie Reniță: ”Dodon își consolidează batalionul militarizat SPPS”

0

Deputatul Iurie Reniță consideră că nu întâmplător Guvernul a decis ca șeful și adjunctul Serviciului Protecție și Pază de Stat (SPPS), dar și colaboratorii aceleiași instituții, să beneficieze de pașapoarte diplomatice. Potrivit lui, aceasta este o răsplată pentru că l-au sechestrat pe deputatul Ștefan Gațcan.

„După ce a insistat ca SPPS-ului să-i fie atribuite împuterniciri nelimitate, transformându-l într-o unitate militară personală, ieri Dodon, prin gura păcătoasă a lui Chicu, avansează în aberațiile lui periculoase, propunând că șefului și adjuncților de la SPPS să li se acorde pașapoarte diplomatice. Și nu întâmplător – ei trebuie să-i răsplătească pe executorii adevărați care l-au sechestrat și „reeducat” pe deputatul Gațcan. După ce a umplut SPPS-ul cu cei mai mulți generali (iarăși nu intamplator!), acum îi mai vrea pe aceștia și „diplomați” cu documente în regulă”, scrie Reniță pe pagin sa de Facebook.

Deputatul susține că e nevoie de urgență de o nouă majoritate parlamentară, de altfel SPPS-ul va avea în frunte un conducător compromis și un subaltern loial lui Dodon – Petru Corduneanu. Reniță aduce aminte și de generalul Gaiciuc, pe care se va sprijini Dodon, conștientizând că-i fuge pământul de sub picioare.

„De urgență e necesară o nouă majoritate parlamentară (chiar săptămâna viitoare!), astfel îl vom avea iarăși în prim plan pe torționarul general Petru Corduneanu, care-i conducătorul adevărat al SPPS-ului. Acest individ total compromis, dar și unul dintre cei mai apropiați și docili subalterni ai lui Dodon, e în stare de orice, inclusiv să mai repete o dată evenimentele de la 7 aprilie 2009. Nu ar rămâne în urmă nici un alt general de la curtea dodonistă – e vorba de Victor Gaiciuc. Conștientizând că–i fuge pământul de sub picioare, Dodon se va sprijini, de acum încolo, pe generalii lui docili, deoarece acesta-i scenariul de la Moscova”, menționează Reniță.

În acest context, parlamentarul a transmis și un mesaj direct mai multor deputați democrați, întrebându-i dacă chiar asta își doresc, îndemnându-i să se „treazească” până nu e târziu.

„Mă întrebam și eu, deopotrivă cu foarte, foarte mulți cetățeni de-ai noștri: oare chiar asta își doresc și deputații de la Partidul Democrat Ion LEUCĂ, Ghenadie BUZA, Monica BABUC, Ludmila GUZUN, Svetlana ROTUNDU și alții (evident că fără DIACOV și FILIP)? Treziți-vă, altfel va fi prea târziu!”, a conchis Reniță.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.