Agenția de Servicii Public (ASP) a efectuat un control la sesizarea Procuraturii Anticorupție (PA) privind respectarea procedurilor de eliberare a actelor de identitate ale lui Ilan Șor. În urma verificărilor, ASP a constatat că atât buletinul de identitate emis în 2012, cât și pașaportul emis în 2010 au fost perfectate și eliberate cu încălcarea legislației, și anume în lipsa acestuia.
„S-a stabilit că imaginea facială, datele personale și semnătura olografă a lui Ilan Șor au fost utilizate din resursele informaționale ale Registrului de stat al populației în baza unui act perfectat în 2009, iar actele de identitate au fost înmânate unor persoane terțe, contrar prevederilor din Legea 273/1994 privind actele de identitate din sistemul național de pașapoarte.
Potrivit prevederilor Regulamentului cu privire la modul de perfectare și eliberare a actelor de identitate ale Sistemului național de pașapoarte, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 376/1995 (modificată prin Hotărârea Guvernului nr. 125 din 18.02.2013), la depunerea cererii pentru eliberarea buletinului de identitate, solicitantul va fi fotografiat în subdiviziunile teritoriale ale Ministerului Tehnologiilor Informaționale și Comunicațiilor sau misiunilor diplomatice ori oficiilor consulare ale Republicii Moldova.
Totodată, potrivit prevederilor Regulamentului, buletinul de identitate se înmânează titularului sau reprezentantului lui legal personal, contra semnătură, în organele competente”, menționează reprezentanții ASP.
Astfel, actele de identitate perfectate și eliberate în lipsa lui Ilan Șor devin nule.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.