Moldoveni, prinși la frontieră cu documente false: Explicațiile oferite

Redacția SafeNews

Doi moldoveni sunt cercetați de polițiștii de frontieră după ce au fost prinși că dețineau acte falsificate. Ambele cazuri au fost înregistrate ieri, 8 noiembrie, la punctele de trecere Sculeni și Leușeni. În primul caz, la controlul de frontieră s-a prezentat un automobil care se îndrepta spre România. În calitate de pasageră se afla o femeie de 30 de ani din Ungheni.

Împreună cu actele de călătorie, femeia a prezentat și certificatul de vaccinare împotriva COVID-19. În urma verificărilor, s-a depistat că documentul este fals, iar femeia nu se afla în țară în timpul administrării vaccinului.

Audiată, pasagera a recunoscut că nu a reușit să revină în țară ca să se imunizeze cu cea de-a doua doză de vaccin, iar certificatul ce confirma schema completă de vaccinare l-a primit prin poșta electronică.

PUBLICITATE

În cel de-al doilea caz este implicat un bărbat de 37 de ani din Ștefan Vodă. Acesta s-a pornit în Germania cu o rută ocazională. Conform analizei de risc, polițiștii de frontieră au dispus efectuarea unui control suplimentar. 

Astfel, în portmoneul personal al bărbatului a fost depistat un permis de conducere românesc ce nu întrunea condițiile unui document autentic. Pasagerul a declarat că și-a perfectat actul, eliberat pentru mai multe categorii de conducere, prin intermediul unei persoane contra sumei de 250 euro. 

Moldovenii s-au ales cu procese verbale. Alte circumstanțe se stabilesc.