Acasă Social Revenco a cerut SPIA să prezinte raportul privind anchetele de serviciu

Revenco a cerut SPIA să prezinte raportul privind anchetele de serviciu

0

Ministrul Afacerilor Interne, Ana Revenco, a efectuat o vizită în cadrul Serviciului Protecție Internă și Anticorupție (SPIA) al MAI, unde s-a întâlnit cu toți conducătorii Serviciului. În cadrul ședinței, ministrul a cerut SPIA să prezente raportul privind măsurile, acțiunile și rezultatele obținute în ultimile 3 luni.

La fel, Ana Revenco a solicitat raportul de la SPIA și Direcția evaluare operațională și control organizațional, privind etapa la care se află anchetele de serviciu, numărul celor aflate pe rol și natura faptelor comise de angajați ai MAI aflați în funcții, pentru a finaliza evaluarea activităților ce țin de programul asumat de curățire a instituției de elemente care pun în lumină defavorabilă activitatea angajaților  MAI.

Potrivit MAI, această structură a fost creată pentru a veghea corectitudinea acțiunilor angajaților MAI. Să protejeze angajații integri de presiuni externe și interne, de factorii care favorizează corupția și să curmeze faptele de corupție în cazul constatării acestora.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.