Acasă Extern VIDEO // „Incident major” la granița dintre Polonia și Belarus. Cea mai...

VIDEO // „Incident major” la granița dintre Polonia și Belarus. Cea mai mare încercare de forțare a frontierei UE. NATO reacționează

0

Autorităţile poloneze au acuzat luni Minskul că încearcă să declanşeze o confruntare majoră, după ce imagini postate pe rețelele sociale arată mii de migranţi care se îndreaptă spre frontiera dintre Belarus şi Polonia. Aceștia sunt escortați de militari belaruși înarmați și cu câini de vânătoare. Forțele speciale din Polonia declară că este cea mai mare încercare de forțare a graniței și anunță că au mobilizat peste 28.000 de polițiști de frontieră, soldați și polițiști.

 Președintele Poloniei Andrej Duda a convocat o ședință de urgență cu participarea premierului și a șefilor structurilor de securitate pentru a analiza situația de la graniță.

polonia sedinta
Ședință de urgență pentru situația de la granița dintre Polonia și Belarus. Foto: Guvernul Poloniei

Migranții au ajuns la granița cu Polonia, unde au fost întâmpinați de un cordon de securitate. În imaginile video distribuite pe rețelele sociale aceștia pot fi văzuți strigând „Germania, Germania”, în fața unui cordon format din forțe de ordine echipate pentru intervenție.

Ministrul de interne adjunct Maciej Wasik a scris pe Twitter că „autorităţile poloneze sunt pregătite pentru orice scenariu”.

Autorităţile belaruse au emis o declaraţie care confirmă că un grup mare de refugiaţi se deplasează de-a lungul autostrăzii către frontiera cu Polonia şi că Varşovia dă dovadă de o „atitudine inumană”. Polonia afirmă că cel puţin şapte migranţi decedaţi au fost găsiţi de partea poloneză a frontierei, existând informaţii neconfirmate despre mai multe victime în Belarus, scrie Agerpres.

Organizaţii umanitare acuză guvernul naţionalist al Poloniei de încălcarea dreptului internaţional de azil prin faptul că resping migranţii înapoi în Belarus în loc să accepte cererile lor de azil. Polonia susţine că acţiunile sale sunt legale.

Premierul Mateusz Morawiecki a scris pe Facebook că „frontiera poloneză nu este doar o linie pe o hartă, ea este sacră şi pentru ea a fost vărsat sânge polonez”.

Uniunea Europeană îl acuză pe preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko de orchestrarea unei creşteri masive a sosirilor de migranţi la frontiera dintre Belarus, pe de o parte, şi Polonia, Lituania şi Letonia, pe de altă parte. Această creştere a avut loc în urma adoptării de către UE a unor sancţiuni împotriva Belarusului după abuzurile contra drepturilor omului şi alegerile prezidenţiale din august anul trecut, contestate vehement de opoziţia belarusă şi de Occident.

UE a adoptat noi sancţiuni economice contra Belarusului după ce autorităţile de la Minsk au forţat un avion al companiei aeriene low-cost irlandeze Ryanair să aterizeze pentru a putea aresta un disident aflat la bord. Ulterior, migranţi proveniţi mai ales din Irak, Congo şi Camerun au început să apară la graniţa Belarusului cu Lituania, iar apoi şi la frontierele cu Letonia şi Polonia.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.