Acasă Extern Iran organizează exerciții militare, pe fondul tensiunilor din Golful Persic

Iran organizează exerciții militare, pe fondul tensiunilor din Golful Persic

0

Forţele armate ale Iranului au început duminică exerciţiile militare anuale, care implică forţe navale, aeriene şi terestre în Strâmtoarea Ormuz şi în Marea Oman din Golful Persic. Manevrele au loc după ce Teheranul a acuzat Statele Unite că au încercat să îi fure petrol prin deturnarea unei nave.

Manevrele iraniene nu reprezintă o ameninţare la adresa ţărilor din regiune, ci servesc doar la apărarea ţării împotriva unor eventuale atacuri, potrivit conducerii de la Teheran.

„Exerciţiul urmăreşte să trimită un avertisment serios inamicilor şi celor care încearcă să afecteze interesele Iranului pe mare sau pe uscat”, a declarat amiralul Habibollah Sayyari, şeful misiunii, potrivit agenţiei locale de presă Tasnim, preluată de EFE şi DPA, scrie Agerpes.

De asemenea, ele reprezintă un mesaj pentru statele vecine că securitatea apelor de importanţă strategică din Golf poate fi garantată şi la nivel regional, şi fără ajutorul unor puteri străine.

Occidentul şi statele arabe din Golf văd lucrurile diferit. Pentru ele, manevrele şi întregul program militar şi de rachete iranian reprezintă o ameninţare pentru regiunea Golfului, pe unde se transportă aproximativ 40% din ţiţeiul mondial.

Există, de asemenea, temeri că rachetele iraniene cu rază medie de acţiune, în special, cu rază de acţiune de până la 2.200 de kilometri, ar putea lovi orice parte a Israelului.

Manevrele militare, denumite Zolfaqar-1400 (Sabia), acoperă o zonă de un milion de kilometri pătraţi în sud-vestul Iranului, delimitată de Strâmtoarea Ormuz, Marea Oman şi nordul Oceanului Indian.

La acestea participă trupe şi unităţi blindate în zonele de coastă, submarine, nave de război şi canoniere pe mare, precum şi drone, avioane de luptă şi elicoptere pentru supraveghere aeriană.

Demonstraţia de forţă are loc după ce miercuri Iranul a acuzat SUA că au deturnat un petrolier pe 24 octombrie în Marea Oman şi au încercat să „fure” încărcătura de ţiţei, dar au fost împiedicate de Gărzile Revoluţionare.

Guvernul american a respins acuzaţiile iraniene ca fiind „false”, dar a subliniat că, la 24 octombrie, Marina americană a observat forţele iraniene abordând şi sechestrând în mod ilegal o navă comercială în apele internaţionale din Golful Oman, fără a interveni în acest incident.

Aceste acuzaţii au fost făcute cu câteva ore înainte ca Iranul şi Uniunea Europeană să anunţe că vor relua negocierile pentru salvarea acordului nuclear din 2015 la Viena, la 29 noiembrie, după cinci luni de discuţii blocate din cauza alegerilor prezidenţiale din Iran.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.