Compania Naţională de Asigurări în Medicină a acumulat, în primele zece luni ale anului 2021, în fondurile de asigurare obligatorie de asistenţă medicală venituri de circa 9,2 miliarde de lei, dintre care peste 4,6 miliarde sunt venituri proprii. Acumulările respective au fost în creştere cu peste 2,5 milioane de lei sau cu 38,5% faţă de perioada similară a anului 2020.
Cea mai mare parte a veniturilor provine din primele de asigurare medicală în cotă procentuală din salariu.
Acestea au atins cifra de 4,4 miliarde de lei, cu 581 de milioane mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
Transferurile de la bugetul de stat au constituit peste 4,5 miliarde de lei, cu aproape 2 miliarde mai mult față de perioada similară a anului 2020.
Primele de asigurare medicală obligatorie în sumă fixă au depăşit 131 de milioane, în descreştere cu 3,7 milioane comparativ cu primele zece luni din 2020.
Alte venituri încasate în fondurile AOAM, inclusiv primele de asigurare achitate de rezidenţii parcurilor pentru tehnologia informaţiei, au constituit peste 71 de milioane de lei, cu circa 13,4 milioane mai mult faţă de suma înregistrată în perioada similară a anului trecut.
În acelaşi timp, în primele zece luni ale anului curent, din fondurile AOAM au fost efectuate cheltuieli în valoare totală de peste 9 miliarde 183 de milioane de lei, dintre care mai mult de 9 miliarde 100 de milioane au fost transferaţi prestatorilor de servicii medicale şi farmaceutice contractaţi.
Suma virată pentru serviciile medicale prestate în zece luni ale anului curent este cu cca 2,4 miliarde de lei mai mare faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.