Acasă Justiţie Judecătoria Hâncești a refuzat să elibereze din detenție o fostă angajată de...

Judecătoria Hâncești a refuzat să elibereze din detenție o fostă angajată de la Moldindconbank

0

Judecătoria Hâncești a refuzat, joi, să suspende executarea pedepsei pentru fosta șefă de direcție la Banca comercială Moldindconbank, Olga Pungă, condamnată în 2017 la 8,5 ani de închisoare pentru escrocherie. Cazul Olgăi Pungă face parte din lista celor 38 de dosare ale organizației obștești Dreptul la dreptate, fondată la finele anului trecut de către activistul Pavel Grigorciuc.

Magistrata de la Judecătoria Hâncești, Valentina Suruceanu, și-a argumentat decizia prin faptul că eliberarea Olgăi Pungă poate fi efectuată de către instanța care examinează revizuirea dosarului  în cazul dacă se va constata că femeia a fost condamnată pe nedrept. Decizia instanței de fond este cu drept de atac la Curtea de Apel Chișinău.

Demersul privind suspendarea executării pedepsei pe Olga Pungă a fost depus de către avocatul condamnatei, Victor Munteanu, și Administrația Națională a Penitenciarelor, după ce Alexandr Stoianoglo a cerut să fie suspendată executarea pedepsei în acest caz.

La 6 martie, Stoianoglo a dispus ca Olga Pungă să fie eliberată pentru perioada în care dosarul se va afla în proces de revizuire. Stoianoglo și-a argumentat dispoziția în baza articolului 460 al Codului de Procedură Penală, care permite procurorului general să dispună suspendarea executării pedepsei pe parcursul procesului de revizuire a dosarului în cazul dacă apar circumstanțe noi.

Olga Pungă a fost reținută în ianuarie 2017, după efectuarea percheziției de către procurori și plasată în arest preventiv. În versiunea procurorilor, la indicația lui Veaceslav Platon, fost vicepreședinte al consiliului de administrație al Moldindconbank, cu o ștampilă falsă, ea ar fi falsificat chitanțele de achitare a taxelor de stat de către bancă, acestea fiind ulterior prezentate în instanțele de judecată care examinau acțiunile băncii împotriva debitorilor. Conform versiunii anchetei, banii rămâneau pe conturile băncii, însă Olga Pungă și alți învinuiți în acest dosar „au obținut astfel posibilitatea reală de a utiliza acești bani” și au prejudiciat statul „în proporții deosebit de mari”, cu 4.138.570 de lei. Atât Curtea de Apel Chișinău, cât și Curtea Supremă de Justiție, au menținut sentința pronunțată de prima instanță.

Procurorul general, Alexandr Stoianoglo, a anunțat la finele lunii trecute că 38 de dosare care ar fi fost deschise pe motive politice, în care există suspiciuni de urmărire ilegală, abuzivă și selectivă, vor fi evaluate de un grup de control format din șase acuzatori de stat. Potrivit șefului Procuraturii Generale, dosarele aflate la etapa urmăririi penale vor fi clasate, în cazul celor aflate la etapa examinării în judecată procurorii vor renunța la învinuiri, iar în cazul dosarele aflate în faza de executare, se va verifica eventualitatea declanșării căilor extraordinare de atac.

În lista celor 38 de dosare au mai fost incluse dosarul Antifa, dosarul grupului Petrenco, dosarele protestelor din 20 ianuarie și 24 aprilie 2016, dosarul Ludmilei Kozlovska, dosarele pe numele activistului Pavel Grigorciuc, dosarul Gheorghe Petic, dosarul Sergiu Cebotari, dosarele intentate pe numele avocaților Ana Ursachi, Eduard Rudenco, Ion Crețu, Veaceslav Țurcan, Maxim Belinschi și Victor Muntean, ale ex-parlamentarilor Iurie Bolboceanu și Chiril Lucinschi, ale oamenilor de afaceri Andrian și Igor Borș, Victor Jantovan, Valentin Eșanu și Constantin Manole, al politicianului Renato Usatîi, ale judecătorilor Domnica Manole, Gheorghe Balan și Dorin Munteanu, dosarele intentate pe numele mai multor activiști civici și reprezentanți ai administrației publice locale.

Unele nume din lista respectivă au trezit nedumeriri, iar victimele din dosarul lui Sergiu Cosovan, un membru al formațiunii Partidul Nostru, condamnat la șapte ani cu executare pentru escrocherie, au protestat la Procuratura Generală când au aflat că acesta a fost declarat deținut politic.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.