Premierul R. Moldova, Ion Chicu, a declarat, în cadrul ediției din 2 iulie a emisiunii „Puterea a patra” de la N4, că nu exclude că și-ar putea da demisia, susținând că „se blochează conștient activitatea Guvernului”, transmite SafeNews.md cu referire la zdg.md.
Acesta s-a arătat nemulțumit de faptul că Parlamentul nu a avut ieri cvorum, iar pe ordinea de zi a ședinței erau proiectele asupra cărora Executivul și-a angajat răspunderea miercuri.
În același timp, șeful Executivului susține că o eventuală demisie ar însemna că „ne autoexcludem de la gestiunea lucrurilor într-o perioadă complicată și o schimbare în această perioadă ar însemna probleme mari”.
În luna mai, el spunea că își va da demisia dacă nu va mai fi susținut de majoritatea parlamentară, iar apoi s-a răzgândit.
În cadrul ediției din 26 iunie a emisiunii Пятница с Анатолием Голя de la RTR Moldova, Chicu a subliniat că nu își va da demisia, deoarece oricum va rămâne premier în exercițiu.
Miercuri, 1 iulie, Executivul a aprobat hotărârea cu privire la angajarea răspunderii asupra proiectului de lege pentru modificarea Legii fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală pe anul 2020 nr. 174/2019, hotărârea cu privire la angajarea răspunderii asupra proiectului de lege pentru modificarea Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020 nr. 173/2019, hotărârea cu privire la angajarea răspunderii asupra proiectului de lege pentru modificarea Legii bugetului de stat pentru anul 2020 nr.172/2019 și hotărârea pentru angajarea răspunderii asupra proiectului de lege cu privire la modificarea Legii nr. 270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.