Acasă Extern Președinta Taiwanului confirmă că militari americani antrenează trupe taiwaneze pe insulă în...

Președinta Taiwanului confirmă că militari americani antrenează trupe taiwaneze pe insulă în așteptarea unui conflict cu China

0

Un număr mic de soldați ai armatei SUA se află în Taiwan pentru a antrena forțele militare locale, a confirmat președinta țării, Tsai Ing-wen, într-un interviu dat CNN și citat de Reuters. Informația este confirmată în contextul unor tensiuni tot mai accentuate între China și Taiwan, dar și între SUA și China.

Tensiunile au fost escaladate în ultimele săptămâni, mai ales după amenințări ale Chinei care a sugerat că ar putea să anexeze insula prin invazie militară, dar și a incursiunilor frecvente și agresive ale aviației chineze în spațiul aerian taiwanez.

„Avem o cooperare largă cu SUA, menită să ne accentueze capacitatea de apărare”, a declarat Tsai pentru CNN, joi.

Întrebată cât de mulți militari americani se află în Taiwan, ea a spus că „nu atât de mulți pe cât ar crede oamenii”.

Deși aceste informații apăruseră, anterior, în presa internațională, confirmarea lor ar putea să agraveze situația tensionată dintre Taiwan și China sau China și SUA. Întrebat cu privire la declarația lui Tsai, ministrul apărării taiwanez a spus și el că interacțiunile militare SUA-Taiwan „sunt destul de multe, de frecvente și se desfășoară de multă vreme”.

El a spus, totuși, că SUA nu are o prezență militară permanentă sau garnizonată în Taiwan.

Recent, Joe Biden a spus că SUA sunt pregătite să apere militar insula, dacă China ar invada – „Da, avem un angajament în acest sens”, a declarat Joe Biden într-o discuţie cu alegători din Baltimore.

SUA și-a retras forțele permanente din Taiwan după ce a renunțat la legăturile sale diplomatice cu țara pentru a recunoaște oficial guvernul de la Beijing drept guvern legitim al Chinei. Până atunci, Taiwanul (oficial, Republica China – n. red.) fusese considerat regimul legitim.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.