Acasă Extern Un cutremur cu magnitudinea 6,5 s-a produs în Taiwan

Un cutremur cu magnitudinea 6,5 s-a produs în Taiwan

0

Un cutremur cu magnitudinea de 6,5 s-a produs în nord-estul insulei Taiwan duminică, a anunţat agenţia de meteorologie locală, potrivit căreia nu au fost semnalate pagube materiale, relatează agenţiile de presă internaţionale.

Numeroşi locuitori au raportat însă o serie de replici puternice în jurul oraşului Taipei, capitala taiwaneză, transmite SafeNews.md cu referire la digi24.ro.

Agenţia de meteorologie din Taiwan a anunţat că seismul a avut o magnitudine de 6,5, în timp ce Serviciul de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS) a anunţat iniţial o magnitudine de 6, potrivit Agerpres.

Seismul a avut loc în comitatul Yilan din nord-estul insulei asiatice la ora locală 13:11 (05:11 GMT), la o adâncime de 67 de kilometri.

Acest cutremur a avut o durată de aproximativ 10 secunde şi a fost cel mai puternic înregistrat în Taiwan în acest an, potrivit unui corespondent AFP din Taipei.

Potrivit Reuters, reţeaua de metrou din capitala taiwaneză a fost închisă pentru verificări, dar şi-a reluat funcţionarea la scurt timp după aceea.

Distribuitorul naţional de electricitate a anunţat că reţeaua de alimentare cu energie electrică funcţionează la parametri normali. Taiwan Semiconductor Manufacturing Co Ltd (TSMC), cel mai mare producător de cipuri din lume, a anunţat că şi-a evacuat o parte dintre muncitori.

Insula Taiwan este afectată cu regularitate de cutremure de pământ, întrucât se află în proximitatea punctului de joncţiune dintre două plăci tectonice.

Hualien, o renumită destinaţie turistică, a fost lovită în 2018 de un seism cu magnitudinea de 6,4, care a ucis 17 persoane şi a rănit aproape 300 de persoane.

În septembrie 1999, un seism cu magnitudinea de 7,6 a ucis circa 2.400 de persoane, devenind cea mai gravă catastrofă naturală din istoria insulei.

Un alt seism, care a avut o magnitudine de 6,2, s-a produs în decembrie 2020, însă nu a făcut victime şi nu a cauzat pagube materiale.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.