Autoritățile din Norvegia au oprit vaccinarea copiilor cu vârste cuprinse între 12-15 ani cu a doua doză de vaccin împotriva COVID-19, până la apariţia mai multor informaţii privind siguranţa acestora, parţial din cauza unui efect secundar rar care implică inflamaţia inimii.
Norvegia a recomandat până acum vaccinarea minorilor doar cu serul Pfizer.
Ministerul norvegian al Sănătății a spus că nu există urgență în administrarea celei de-a doua doze, dat fiind că riscul de a dezvolta o formă gravă a bolii, în cazul copiilor, este scăzut, iar o singură doză de vaccin oferă o rată de protecție de 85% împotriva COVID, timp de până la 16 săptămâni.
„O a doua doză de vaccin este, de asemenea, legată de un risc mai mare de pericardită și miocardită, în special în rândul tinerilor și copiilor (băieți)”, a anunțat Institutul Norvegian de Sănătate Publică (FHI) într-un comunicat, potrivit Reuters.
Pericardita este inflamația mucoasei exterioare a inimii, în timp ce miocardita este inflamația mușchiului inimii. FHI va evalua din nou situația la începutul anului 2022, după ce va strânge mai multe informații din studiile care se desfășoară în prezent în țările nordice.
Norvegia a anunțat că va dona peste 620.000 de doze de vaccinuri Moderna, pe care nu le mai folosește. Dozele nu vor fi administrate prin mecanismul COVAX, ci prin intermediul Uniunii Europene către țări terțe.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.