Fundaţia Bill & Melinda Gates a dat publicităţii un raport alarmant privind viitorul.
„Se apropie o uriaşă criză agricolă şi umanitară. Sunt necesare mai multe fonduri”, este mesajul raportului, transmite SafeNews.md cu referire la Mediafax.
O criză agricolă gigantică, în special pentru ţările expuse din punct de vedere climatic, se va abate asupra lumii.
Din acest motiv, este nevoie de strategii de adaptare, de sprijin şi de finanţare, toate în regim de urgenţă, cu o atenţie deosebită pentru Africa.
Aceste lucruri sunt susţinute de cel mai recent raport prezentat de Fundaţia Bill & Melinda Gates.
De ceva timp, Fundaţia încearcă, prin finanţare şi adunări, să facă lumină asupra unora dintre principalele probleme globale, de la criza climatică până la redresarea post-COVID-19.
În raport se consemnează că o creştere a temperaturilor în lacurile din întreaga lume a fost detectată şi este legată de emisiile de gaze cu efect de seră.
Aceste ecosisteme, de care depind milioane de oameni, sunt expuse riscului, putând perturba viaţa de zi cu zi a omului.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.