Republica Moldova nu este singură în fața crizei energetice fără precedent cu care se confruntă în acest moment mai multe țări europene. O declarație în acest sens a fost făcută de ministrul de Externe, Nicu Popescu.
„Autoritățile de la Chișinău, atât Președinția, cât și Guvernul, continuă, inclusiv prin canale diplomatice, să asigure soluții responsabile în beneficiul cetățenilor Republicii Moldova de căutare a unor modalități pentru o aprovizionare sigură și durabilă cu energie.
Continuăm dialogul cu Federația Rusă pe toate canalele disponibile, inclusiv pe linia Ministerului de Externe.
Săptămâna trecută am confirmat vizita de lucru în luna noiembrie la Moscova la invitația omologului meu Serghei Lavrov, precum și asigurarea co-președinției Comisiei interguvernamentale moldo-ruse.
Republica Moldova este interesată de o cooperare eficientă și predictibilă în sectorul energetic și mizează pe soluționarea cât mai rapidă a problemei aprovizionării cu gaze naturale a țării noastre. Este și mesajul pe care l-a transmis doamna prim-ministru la Consiliul șefilor de state membre ale CSI, desfășurat pe 15 octombrie”, a declarat Popescu.
Potrivit lui, în timpul apropiat se preconizează și alte acțiuni bilaterale menite să continue dialogul cu partea rusă pe dosarele de actualitate.
„În ultimele zile, în paralel cu acțiunile colegilor din Guvern, MAEIE continuă în regim de permanență discuțiile cu oficiali de rang înalt ai guvernelor României, Ucrainei, Germaniei, Slovaciei, Bulgariei, Poloniei, Turciei și Azerbaidjanului, dar și cu alți parteneri în regiune în vederea identificării unor soluții pentru problematica energetică.
În calitate de stat asociat cu Uniunea Europeană, beneficiem de o susținere nu doar politică, ci și practică din partea UE și a statelor membre.
Săptămâna trecută, la Bruxelles am abordat punctual problematica energetică cu domnul Oliver Varhelyi, comisar european pentru Vecinătate și Extindere. Același subiect a fost subsidiar analizat la întâlnirile consecutive cu Direcțiile Generale pentru Energie și Vecinătate și Extindere desfășurate în format de videoconferință pe data de 14 octombrie.
În actuala criză energetică, discutăm cu partenerii noștri europeni 3 direcții prioritare: (i) asistență tehnică și expertiză, (ii) identificarea unor surse potențiale de energie, (iii) identificarea unor soluții financiare pentru compensarea creșterii prețurilor la resursele energetice care afectează întregul continent.
Finalizarea recentă a ultimelor lucrări la gazoductul Iași – Chișinău și interconectările în domeniul electricității, proiecte strategice importante care vor permite României și Republicii Moldova să avanseze pe linia consolidării cooperării în domeniul asigurării securității energetice, au fost și tema dialogului cu ministrul român al Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, de săptămâna trecută”, a mai menționat Popescu.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.