Numărul plăcuțelor neutre, oferite proprietarilor de autovehicule din regiunea transnistreană, s-a dublat în luna septembrie comparativ cu luna august. Anunțul a fost făcut în cadrul reuniunii de lucru a reprezentanților politici în procesul de negocieri pentru reglementarea transnistreană.
La ședință au participat exponenții mediatorilor și ai observatorilor din cadrul formatului de negocieri „5+2”.
Pe agenda discuțiilor au figurat problematica transportului auto, perspectivele organizării următoarei runde de negocieri în formatul ,,5+2” și necesitatea reluării activității grupurilor de lucru sectoriale.
Astfel, în ultimele luni s-a realizat o creștere semnificativă a cantității și calității serviciilor oferite proprietarilor de autovehicule din regiunea transnistreană. Respectiv, dacă în luna august au fost eliberate 371 de plăcuțe neutre, în luna septembrie numărul acestora a constituit 618.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.