Acasă Extern Record de infectări: Orașul Sankt Petersburg impune paşaportul sanitar

Record de infectări: Orașul Sankt Petersburg impune paşaportul sanitar

0

Autorităţile din Sankt Petersburg au anunţat luni implementarea progresivă a paşaportului sanitar în urma creşterii numărului de infectări cu noul coronavirus, în contextul în care pandemia de COVID-19 înregistrează o evoluţie explozivă la nivelul întregii ţări, pe fondul unei campanii lente de vaccinare şi al unor restricţii sanitare destul de limitate.

Astfel, începând de la 1 noiembrie, codurile QR vor fi necesare în Sankt Petersburg pentru a accede la evenimente sportive sau culturale care reunesc mai mult de 40 de persoane, a anunţat luni pe serviciul de mesagerie online Telegram viceguvernatorul fostei capitale imperiale a Rusiei, Boris Piotrovski, transmite SafeNews.md cu referire la Agerpres.ro.

Codurile QR sunt acordate persoanelor care au primit ambele doze ale unui vaccin anti-COVID-19 şi celor care au efectuat un test PCR cu rezultat negativ în urmă cu cel mult 72 de ore.

Începând de la 15 noiembrie, această măsură va fi extinsă şi pentru piscine, centre de fitness, teatre, cinematografe, muzee şi spectacole de circ, iar de la 1 decembrie se va aplica şi în cazul restaurantelor şi magazinelor din Sankt Petersburg.

Vor fi exceptate cafenelele din gări şi aeroporturi, precum şi farmaciile şi magazinele dedicate produselor alimentare.

Autorităţile locale au recomandat totodată tuturor angajatorilor din Sankt Petersburg să implementeze regimul de muncă la domiciliu pentru angajaţii lor începând din data de 1 noiembrie.

Rusia a înregistrat luni un nou record de infectări cu noul coronavirus în ultimele 24 de ore, pentru a cincea zi consecutivă.

Potrivit bilanţului oficial al Guvernului, 34.325 de infectări au fost recenzate în ultimele 24 de ore, un nou record de la începutul pandemiei. Tot luni au fost raportate şi 998 de decese asociate COVID-19.

Sâmbătă, Rusia a depăşit pentru prima dată pragul simbolic de 1.000 de decese asociate COVID-19 într-o singură zi, raportând 1.002 de victime. Din acest punct de vedere, Rusia este ţara cel mai grav afectată de pandemia de coronavirus în Europa.

Recrudescenţa pandemiei s-a produs într-o perioadă în care doar 32% dintre rezidenţii ruşi sunt vaccinaţi cu schemă completă, conform statisticilor oficiale, pe fondul neîncrederii populaţiei faţă de vaccinuri.

Noul coronavirus înregistrează o evoluţie explozivă şi în contextul în care restricţiile sanitare impuse de Guvern sunt foarte limitate, chiar dacă mai multe regiuni au reintrodus recent obligativitatea prezentării codurilor QR pentru a avea acces în spaţiile publice.

Autorităţile de la Kremlin, dorind să protejeze economia, au refuzat să decreteze un lockdown la scară naţională.

De la începutul pandemiei, Guvernul rus a raportat oficial 224.310 de decese asociate maladiei COVID-19, acesta fiind cel mai mare bilanţ din Europa. Institutul de statistică Rosstat, care foloseşte o definiţie mai largă a deceselor asociate noului coronavirus, afirmă că numărul deceselor a depăşit în realitate pragul de 400.000.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.