Polonia acuză Rusia că se află în spatele crizei migranților de la granițele estice ale Uniunii Europene și că oferă sprijin logistic Belarusului pentru „alimentarea” fluxului de migranți care încearcă să treacă granița de est a UE din Belarus. Guvernul polonez a descris această acțiune a Moscovei drept „un plan de agresiune împotriva Poloniei”.
„În opinia guvernului (polonez – n. red.), criza migratorie se desfăşoară cu un mare sprijin din partea Federaţiei Ruse, deşi Moscova nu doreşte să fie văzută ca fiind asociată cu această problemă”, a declarat Stanislav Zarin, purtător de cuvânt al ministrului care coordonează serviciile speciale poloneze.
„Moscova este unul dintre centrele de transport aerian” folosite de migranţii care apoi ajung la granița poloneză, iar „reţeaua logistică a liniilor de cale ferată ruse conectate cu oraşele din regiunea vestică a Belarusului a fost schimbată în septembrie”, remarcă oficialul polonez. „Avem date concrete despre participarea Rusiei la ceea ce se întâmplă”, a asigurat el.
Acesta a făcut o legătură şi cu recentele manevre militare comune ale Rusiei și Belarusului, „Zapad”, susţinând că Varşovia are dovezi că „ruta migratorie a fost organizată în timpul acestor manevre”.
Această chestiune, mai spune purtătorul de cuvânt polonez, trebuie privită ca parte a „acţiunilor agresive” desfăşurate de Rusia şi care mai cuprind „propaganda contra Poloniei şi atacurile informatice ale hackerilor” sau „manipularea preţului gazelor pentru a şantaja UE şi a obţine darea în folosinţă cât mai repede a gazoductului Nord Stream 2”.
Pentru a opri valul de migranţi ilegali ce doresc să ajungă în UE, orchestrat de dictatorul din Belarus, Aleksandr Lukaşenko, drept represalii pentru sancţiunile europene, Polonia a desfăşurat la granița bielorusă 10.000 de membri ai forţelor de securitate, dintre care 6.000 de militari.
Până acum, Polonia, Lituania și Letonia au impus stare de urgență la granițele lor cu Belarusul, într-o încercare de a controla migrația ilegală.
Guvernul polonez a început pe de altă parte să fie criticat de Bruxelles şi de ONG-uri pentru respingerea migranţilor şi tratamente inumane asupra acestora. Comisia Europeană i-a convocat joi pe ambasadorii polonez, leton şi lituanian la o discuţie asupra situaţiei migranţilor blocaţi la frontiera bielorusă. La sfârşitul lunii septembrie, Amnesty International a difuzat o investigaţie cu imagini din satelit, care potrivit acestei ONG arată cum autorităţile poloneze împing cu forţa şi în mod ilegal un grup de 32 de refugiaţi afgani către partea bielorusă a graniţei.
Ministerul de Externe polonez l-a convocat tot joi pe însărcinatul cu afaceri al ambasadei bieloruse la Varşovia, după ce poliţia poloneză a găsit la graniţă un migrant decedat, diplomatul din Belarus fiind convocat şi săptămâna trecută, când asupra unor soldaţi polonezi care patrulau la graniță s-au tras focuri de armă dinspre partea bielorusă a graniţei.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.