Preşedintele Fracțiunii BCS, Zinaida Greceanîi, consideră că reforma justiţiei anunţată de noile autorităţi „a devenit doar un mit pentru Republica Moldova pentru care s-au cheltuit sume imense din bugetele statelor partenere de dezvoltare”. Despre aceasta Greceanîi a relatat în cadrul întrevederii cu vicepreşedintele Adunării Parlamentare a OSCE Pia Kauma, pe marginea celui de-al Treilea Forum Eurasiatic al Femeilor, care se desfăşoară la Sankt Petersburg, în perioada 11-16 octombrie.
Zinaida Greceanîi a vorbit despre „situaţia complicată creată în sistemul de drept din Republica Moldova, precum şi despre acţiunile represive şi ilegale împotriva procurorului general, Alexandr Stoianoglo”.
În același timp, s-a discutat despre „lipsa de acţiuni din partea guvernării în ceea ce priveşte soluţionarea problemei transnistrene, fapt care trezeşte îngrijorări serioase”.
Greceanîi s-a arătat îngrijorată de „acţiunile guvernării de instaurare a monopolului asupra instituţiilor de stat pe criterii de partid, de cele mai dese ori concursurile fiind încălcate, iar procesele de desfăşurare a acestora – mimate”.
„Unicul criteriu de numire în funcţii a devenit apartenenţa politică la partidul de guvernare PAS”, a precizat Greceanîi.
„Un alt semnal serios de îngrijorare se exprimă prin faptul că la momentul actual toată conducerea Comisiei Electorale Centrale, cât şi membrii CEC sunt reprezentaţi doar de exponenţii partidului de guvernământ, fapt ce constituie o sfidare a normelor democratice şi împiedică opoziţia să participe nestingherit la procesele electorale”, a mai adăugat președintele Fracțiunii BCS.


