Cercetători de la Spitalul Universitar din Lausanne şi de la Şcoala Politehnică Federală din acest oraş elveţian (EPFL) au anunţat marţi descoperirea unui anticorp monoclonal capabil să neutralizeze toate variantele COVID, inclusiv varianta Delta. Descoperirea ştiinţifică, publicată în revista specializată ‘Cell Reports’, a fost obţinută prin izolarea limfocitelor pacienţilor cu COVID-19, transmite SafeNews.md cu referire la g4media.ro.
Noul anticorp este ”unul dintre cei mai puternici împotriva coronavirusului SARS-CoV-2 identificaţi până în prezent”, afirmă EPFL.
Conform explicaţiilor acestei instituţii, el blochează proteinele Spike şi împiedică astfel infectarea celulelor pulmonare, ceea ce opreşte procesul de replicare virală şi permite sistemului imunitar al pacientului să elimine coronavirusul din organism.
Cercetătorii elveţieni susţin că noul anticorp monoclonal este mai durabil, oferind protecţie timp de până la şase luni, faţă de 3-4 săptămâni în cazul altor anticorpi.
”Aceasta îl face să fie un tratament preventiv interesant pentru persoanele nevaccinate din categoriile de risc sau pentru persoanele vaccinate care nu au reuşit să producă un răspuns imunitar”, semnalează universitatea elveţiană.
Pacienţii imunocompromişi, cei receptori ai unui transplant sau cei cu anumite tipuri de cancer vor putea fi protejaţi împotriva coronavirusului primind de două sau trei ori pe an injecţii cu acest anticorp, mai notează cercetătorii elveţieni.
Dar testele clinice cu un medicament pe baza acestui anticorp vor începe abia către sfârşitul anului viitor.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.