Parlamentul Republicii Moldova și Parlamentul European vor semna un „Memorandum de înțelegere” care va cuprinde acțiuni comune pe mai multe domenii de cooperare.
Despre acest lucru s-a convenit în cadrul întrevederii Președintelui Parlamentului, Igor Grosu, cu Dragoș Tudorache, Raportor al Comisiei de politică externă pentru implementarea Acordului de Asociere Uniunea Europeană – Republica Moldova în cadrul Parlamentului European și Coordonator al activităților Parlamentului European de susținere a democrației parlamentare în Republica Moldova, care se află într-o vizită oficială la Chișinău.
Potrivit lui Igor Grosu acest Memorandum va constitui un semnal politic important în relația noastră cu UE:
„Vă mulțumim pentru susținerea constantă pe care Parlamentul European o acordă Republicii Moldova în procesul de modernizare și dezvoltare, dar și de integrare europeană, iar semnarea memorandumului ne va permite să intensificăm dialogul nostru pe mai multe domenii cheie”, a declarat Grosu.
De asemenea, demnitarii s-au referit și la prioritățile noului Parlament, în special, lupta împotriva corupției, reformarea justiției.
”Ne dorim instituții funcționale în stat, care, indiferent de conjunctura politică, să lucreze în beneficiul oamenilor”, a accentuat Igor Grosu.
În cursul întrevederii, au fost trecute în revistă proiectele realizate în cadrul Legislativului de la Chișinău cu sprijinul UE. În context, parlamentarul european a exprimat deschiderea pentru a susține în continuare creșterea eficienței proceselor administrative ale instituției.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.