Agenţia „Moldsilva” lansează o campanie de asigurare a populaţiei cu lemne de foc şi intensifică procesul de comunicare publică pentru accesul cetăţenilor la informaţie, se arată într-un comunicat de presă al instituției.
Aceeași Dispoziție a agenţiei prevede că stocul disponibil spre comercializare al lemnului de foc, recoltat în urma efectuării tuturor lucrărilor silvo-tehnice obligatorii în cadrul fondului forestier din gestiune, se va comercializa în următoarea ordine de priorităţi:
- pentru necesarul de lemn de foc al populaţiei, în baza solicitaților centralizate din partea APL şi/sau personale – prin vânzare directă;
- pentru consumul propriu al unităţilor de interes local finanţate integral sau parţial de la bugetul de stat şi/sau bugetul local (primării, şcoli, grădiniţe, obiecte de menire social-culturală, etc.), care nu desfăşoară activitate economica – prin vânzare directă;
- pentru consumul propriu al gestionarilor fondului forestier proprietate publică a statului şi/sau al altor categorii de solicitanţi.
Totodată, pentru organizarea eficientă a procesului de asigurare a populaţiei cu lemne de foc, Agenţia „Moldsilva” a expediat în adresa tuturor Autorităţilor Publice Locale (nivel de raion) informaţia necesară şi detaliată referitor la modalitatea de colaborare în procesul de asigurare a populaţiei cu lemne de foc. Directorii entităţilor silvice subordonate (întreprinderile teritoriale) vor organiza sistematic întâlniri cu participarea comunităţilor şi autorităţilor locale, în vederea stabilirii măsurilor necesare pentru asigurarea conformă şi în volum deplin a solicitanţilor prioritari cu lemne de foc, reieşind din stocul disponibil.
Agenţia „Moldsilva” reiterează disponibilitatea de conlucrare pentru asigurarea cetăţenilor cu lemne de foc în perioada rece a anului, dar atenţionează că regimul prioritar şi preţurile nemodificate sunt disponibile doar la depozitele întreprinderilor silvice de stat subordonate agenţiei de specialitate.
Orice alte oferte şi diversitate de preţuri propuse pe piaţă fac obiectul exclusiv al activităţii agenţilor economici privați, ce nu au nimic comun cu activitatea entităților publice din cadrul ramurii silvice.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.