Acasă Social Moldovean, prins cu acte false: Ce urma să facă cu documentul cumpărat

Moldovean, prins cu acte false: Ce urma să facă cu documentul cumpărat

0

Un șofer moldovean este cercetat de poliția din România, după ce oamenii legii au găsit la acesta o carte de identitate falsă. Incidentul a avut loc la data de 9 octombrie, în jurul orei 16:30, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – I.T.P.F. Iași.

Pentru a intra în țară, acesta, cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 30 de ani, s-a prezentat ca pasager într-un microbuz cu destinația Germania.

În baza profilului de risc, vameșii au decis să efectueze un control mai amănunțit asupra moldoveanului.

Astfel, în urma controlului asupra mijlocului de transport şi persoanei, în portmoneul bărbatului a fost descoperită o carte de identitate cu însemnele autorităţilor române, având aplicată propria fotografie.

Cu ocazia verificărilor specifice efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că documentul în cauză nu îndeplineşte condițiile de formă și fond ale unui document autentic, acesta fiind fals. 

Bărbatul a declarat că a procurat cartea de identitate descoperită la controlul de frontieră prin intermediul unui conațional, ale cărui date nu le cunoaşte, contra sumei de 200 euro, și că urma să folosească documentul pentru a călători și a-și găsi de lucru mai uşor în Germania.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.