Situația la frontieră în ultimele 24 ore

Redacția SafeNews

În punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 191.737 de traversări, dintre care un număr mai mare s-a înregistrat pe sensul de ieșire din țară – 96.537 treceri, în perioada 4-10 octombrie. Valorile traficului de mijloace de transport a prezentat un număr de 56.840 traversări. Cea mai ”activă” frontieră a fost cea cu România, 55% din totalul de traversări s-au semnalat în punctele de trecere situate la granița moldo-română.

Cele mai tranzitate puncte de trecere a frontierei au fost:

PTF Aeroportul Internațional Chișinău – 23.449 traversări persoane;

PUBLICITATE

PTF Leușeni – 21.233 traversări persoane;

PTF Sculeni – 13.085 traversări persoane;

PTF Giurgiulești-Galați – 6.706 traversări persoane;

PTF Cahul – 5.209 traversări persoane.

Totodată, în perioada respectivă, la ”frontiera verde” și în punctele de trecere polițiștii de frontieră au fost notificate 935 evenimente cu documentarea a 960 de persoane, care au încălcat legislația frontalieră și migrațională a Republicii Moldova, după cum urmează:

– 75 de încălcări ale regimului zonei de frontieră și cel al punctelor de trecere;

– 23 de cetățeni străini au încălcat regimul de ședere pe teritoriul Republicii Moldova;

– 831 de contravenții privind privind încălcarea regimului de sănătate, circulației rutieră, de transporturi;

– șase cazuri de trafic ilicit de bunuri.

Au fost declanșate 166 de consemne, dintre care șase consemne pe Interpol și 160 conform informațiilor parvenite din partea autorităților de ocrotire a normelor de drept naționale.

În decursul săptămânii precedente 65 de cetățeni străini, dar și 81 de mijloace de transport, au primit refuz de intrare în Republica Moldova.