Un bărbat din raionul Cahul a fost ucis în bătaie de un amic de pahar

Redacția SafeNews

Un bărbat a murit pe patul de spital, după ce a fost snopit în bătaie de către colegul de pahar. Cazul a avut loc în loclaitatea Colibași, din raionul Cahul. Potrivit poliției, victima este un bărbat în vârstă de 70 de ani.

Potrivit informațiilor preliminare, s-ar fi stabilit faptul că pe parcursul zilei de sâmbătă, în jurul orei 11:00, victima ar fi consumat alcool cu un consătean în vârstă de 56 de ani, iar ulterior între cei doi s-ar fi iscat o ceartă care a culminat cu o bătaie.

Bărbatul de 56 de ani i-ar fi aplicat mai multe lovituri cu pumnii și picioarele, pe diferite părți ale corpului, în urma cărora victima a fost transportată la spital în stare gravă.

PUBLICITATE

Medicii au încercat să-i salveze viața, însă din nefericire, noaptea trecută bărbatul a pierdut lupta pentru viață.

Oamenii legii au pornit o anchetă în acest caz pentru a stabili toate circusmtanțele, iar bărbatul de 56 de ani a fost reținut pentru 72 de ore.