Liderul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, fostul șef de stat, Igor Dodon, a plecat marți, 5 octombrie, într-o deplasare la Moscova. Astfel, într-o postare pe o rețea de socializare, Dodon oferă detalii despre vizita sa.
Acesta menționează că în calitate de președinte al Comisiei legislative pentru relațiile între Parlamentul Republicii Moldova și Adunarea Federală a Federației Ruse și în calitate de membru al grupului parlamentar de prietenie cu Rusia, a avut o întrevedere cu adjunctul șefului Administrației de la Kremlin, Dmitri Kozak, reprezentant special al președintelui Federației Ruse pentru dezvoltarea relațiilor comercial-economice cu țara noastră.
„Am discutat un șir de subiecte ce țin de dezvoltarea și fortificarea parteneriatului strategic între două state. Am stabilit importanța asigurării unei dinamici pozitive pe pozițiile în care avem interese reciproce.
Am subliniat faptul că marcarea pe 19 noiembrie a 20 de ani de la semnarea Acordului de prietenie și cooperare între Republica Moldova și Federația Rusă oferă o oportunitate bună pentru a face o analiză a rezultatelor muncii noastre și pentru stabilirea priorităților cooperării ulterioare în interesul popoarelor țărilor noastre”, a anunțat Dodon.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.